Romanian Supervisory Authority For Personal Data Processing

01/14/2026 | Press release | Distributed by Public on 01/14/2026 06:32

28 Ianuarie 2026 - ZIUA EUROPEANĂ A PROTECŢIEI DATELOR

14.01.2026

28 Ianuarie 2026 - ZIUA EUROPEANĂ A PROTECŢIEI DATELOR

Sărbătorirea Zilei Europene a Protecției Datelor, pe data de 28 Ianuarie 2026, marchează împlinirea a 45 de ani de la adoptarea Convenției 108 pentru protecția persoanelor referitoare la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, în anul 1981 de către Consiliul Europei.

Cu acest prilej Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal organizează, pe data de 28 ianuarie 2026, Conferința on-line intitulată "Particularitățile investigațiilor pentru tratarea plângerilor - actualitate și perspectiva Noului Regulament referitor la soluționarea plângerilor cu impact transfrontalier", în considerarea recentei adoptări a Regulamentului (UE) 2025/2518 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 noiembrie 2025 de stabilire a unor norme procedurale suplimentare referitoare la asigurarea respectării Regulamentului (UE) 2016/679.

Având în vedere importanța Zilei Europene a Protecției Datelor, instituția noastră își propune, prin organizarea acestui eveniment, informarea adecvată la nivelul operatorilor din domeniul public și privat în vederea aplicării corespunzătoare a principiilor de utilizare a datelor cu caracter personal, inclusiv în ceea ce privește perspectiva schimbărilor intervenite în tratarea plângerilor cu impact transfrontalier.

La această conferință sunt invitați reprezentanți ai principalelor autorităţi şi instituţii publice centrale naţionale, ai forului executiv şi ai celui legislativ, organizaţiilor nonguvernamentale, ai principalelor uniuni profesionale, precum şi operatori relevanți din sectorul privat.

Pentru celebrarea acestui eveniment, menționăm că, pe postul național de televiziune TVR și în mijloacele de transport în comun ale Societății de Transport București, va fi difuzat un clip informativ dedicat Regulamentului General privind Protecția Datelor.

În acest context, evidențiem că informații sintetice privind activitatea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal se vor regăsi, ca în fiecare an, în Broșura dedicată Zilei Europene a Protecției Datelor, disponibilă, alături de pliantul aferent, la adresa www.dataprotection.ro/informatii_generale/informatii de interes public/materiale informative.

Direcția juridică şi comunicare

ANSPDCP

Romanian Supervisory Authority For Personal Data Processing published this content on January 14, 2026, and is solely responsible for the information contained herein. Distributed via Public Technologies (PUBT), unedited and unaltered, on January 14, 2026 at 12:32 UTC. If you believe the information included in the content is inaccurate or outdated and requires editing or removal, please contact us at [email protected]