04/24/2026 | Press release | Distributed by Public on 04/24/2026 09:45
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții Forței Fermierilor, în cadrul căreia au fost discutate mai multe probleme cu care se confruntă fermierii.
Au fost abordate subiecte precum impactul creșterii prețurilor la combustibili și la alte inputuri, precum și necesitatea elaborării unei strategii de adaptare a agriculturii la schimbările climatice. Fermierii au solicitat creșterea sprijinului pentru agricultură și îmbunătățirea mecanismelor de alocare a acestuia.
Președinta a apreciat eforturile pe care le fac producătorii agricoli în condițiile climatice dificile și a crizelor energetice din ultimii ani și a accentuat necesitatea identificării unor soluții sustenabile pentru dezvoltarea sectorului agricol și creșterea competitivității produselor autohtone. Părțile au convenit să continue dialogul pentru a identifica măsuri concrete de sprijin și pentru a consolida reziliența agriculturii.