Ministerul Apararii Nationale

01/21/2026 | Press release | Distributed by Public on 01/21/2026 09:50

Generalul Vlad la Reuniunea Comitetului Militar NATO în formatul șefilor Apărării , din 21.01.2026

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Vlad Gheorghiță, participă, în perioada 21-22 ianuarie 2026, la reuniunea Comitetul Militar NATO, în formatul șefilor Apărării (Military Committee in Chiefs of Defence Session - MCCS), organizată la sediul NATO din Bruxelles.

Agenda reuniunii cuprinde discuții strategice și informări ale Comandantului Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR) cu privire la stadiul de pregătire al NATO pentru a consolida postura colectivă de descurajare și apărare a Alianței în fața provocărilor comune de securitate, respectiv ale Comandantului Suprem Aliat pentru Transformare (SACT) cu referire la modul în care NATO poate accelera furnizarea capabilităților relevante prin sprijinirea națiunilor în adoptarea și implementarea inovațiilor, la scara și ritmul potrivite. De asemenea, în formatul Consiliului NATO-Ucraina, șefii apărării vor discuta despre situația și sprijinul continuu acordat Ucrainei; nu în cele din urmă, vor fi abordate provocările de securitate globală, respectiv cooperarea cu parteneri din regiunea Indo-Pacific și Georgia.

Military Committee in Chiefs of Defence Session (MCCS) este o reuniune de nivel înalt a Comitetului Militar al NATO, cea mai înaltă autoritate militară a Alianței, care oferă consultanță strategică Consiliului Atlanticului de Nord și asigură coordonarea activității celor două structuri. Acest format permite șefilor apărării să evalueze și să armonizeze politicile și direcțiile strategice militare aliate, contribuind la o reacție comună și coerentă în fața amenințărilor de securitate contemporane.

Ministerul Apararii Nationale published this content on January 21, 2026, and is solely responsible for the information contained herein. Distributed via Public Technologies (PUBT), unedited and unaltered, on January 21, 2026 at 15:50 UTC. If you believe the information included in the content is inaccurate or outdated and requires editing or removal, please contact us at [email protected]