Domnule Președinte Nausėda,

Domnule Profesor Landsbergis,

Doamnă Președintă Grybauskaitė,

Domnule Președinte al Parlamentului Olekas,

Doamnă Prim-ministră Ruginiene,

Stimați membri ai Parlamentului, dragi prieteni,

Acum 36 de ani, la 11 martie 1990, Lituania a devenit liberă - fiind prima care s-a desprins din strânsoarea Moscovei și un model pentru fiecare popor care a îndrăznit să creadă că ceea ce a fost luat prin forță poate fi recâștigat prin voință.

Acela a fost un act de un curaj imens. Kremlinul l-a numit ilegal. Uniunea Sovietică a impus o blocadă economică. Lumea privea, nesigură. Iar dumneavoastră ați rămas pe poziții.

Astăzi mă aflu în fața dumneavoastră nu doar pentru a marca această aniversare, ci și pentru a aduce ceva - un document din arhiva noastră națională. O rezoluție adoptată la 31 mai 1990 - la optzeci de zile după declarația dumneavoastră - prin care era recunoscută independența restabilită a Republicii Lituania.

Sunt mândră să spun că Moldova a fost prima din lume care v-a recunoscut independența. Și vreau să mă opresc o clipă asupra acestui fapt, pentru că am impresia că nu a fost întotdeauna pe deplin înțeles - nici măcar de către noi.

Moldova, în mai 1990, nu era un stat suveran. Făceam parte din Uniunea Sovietică. Nu aveam armată, nu aveam statut internațional, nu aveam nicio protecție dacă Moscova ar fi decis să ne pedepsească pentru îndrăzneala noastră. Și totuși, legislativul nostru a privit la ceea ce ați făcut și a spus: este corect, suntem alături de voi.

A fost propriul nostru mic act de curaj. Un gest de solidaritate făcut înainte ca noi înșine să fim liberi. Iar astăzi, 36 de ani mai târziu, vin în fața dumneavoastră pentru a spune: spiritul acelui gest dăinuie.

Acea solidaritate s-a născut dintr-o înțelegere comună a ceea ce istoria ne-a hărăzit amândurora. Pactul Molotov-Ribbentrop din 1939 - un acord secret semnat între două puteri totalitare peste capul altor națiuni - a pecetluit soarta Lituaniei și a Moldovei deopotrivă. Țara dumneavoastră a fost ocupată. A mea a fost împărțită, absorbită, redenumită și supusă unui proiect de suprimare colonială. Nu am fost consultați. Nu am fost avertizați. Pur și simplu ne-am trezit într-un imperiu pe care nu îl aleseserăm niciodată.

Ceea ce a urmat este memoria pe care o împărtășesc ambele noastre țări: memoria a ceea ce face un imperiu oamenilor asupra cărora își exercită stăpânirea. Suprimarea limbii, a identității, a tradițiilor. Deportările - familii încărcate în vagoane de vite în miez de noapte, nume șterse de pe hărți și din cărțile de istorie.

Mesajul repetat timp de decenii că culturile noastre sunt irelevante, că istoriile noastre sunt inventate, că ființa noastră națională este un inconvenient pentru proiectul altcuiva. Este o memorie care ne unește - și este o memorie pe care Moscova a încercat întotdeauna să o șteargă, să o distorsioneze sau să o transforme într-o armă.

La 13 ianuarie 1991, trupe sovietice au luat cu asalt clădirea Parlamentului dumneavoastră și turnul de televiziune din Vilnius. Civili neînarmați s-au așezat între tancuri și clădirea care apăra libertatea dumneavoastră. Paisprezece oameni au fost uciși. Sute au fost răniți. Nu v-ați retras.

La 2 martie 1992, forțe separatiste sprijinite de Rusia, susținute de elemente ale Armatei a 14-a a Moscovei, au lansat atacul împotriva ordinii constituționale a Moldovei. Acela a fost începutul războiului de pe Nistru.

Am pierdut sute de vieți. O parte din teritoriul nostru a rămas ocupat de atunci, iar trupele rusești sunt staționate acolo fără consimțământul nostru de mai bine de treizeci de ani.

Date diferite, locuri diferite - dar același agresor, aceeași metodă, aceeași logică: că națiunile nu au dreptul să existe în afara sferei Moscovei. Că suveranitatea noastră este condiționată. Că memoria noastră poate fi rescrisă.

Și tocmai de aceea memoria contează atât de mult - ca formă de reziliență, ca formă de apărare națională.

O cultură a memoriei înseamnă să ne protejăm de manipulare. Înseamnă să refuzăm să confundăm agresorul cu victima. Înseamnă să îi recunoaștem și să îi onorăm pe cei care au apărat țările noastre - pe cei care au păstrat vie conștiința națională atunci când exprimarea identității era interzisă - și pe cei care au supraviețuit deportării, lagărelor și foametei fără să-și piardă demnitatea.

În Moldova, lucrăm pentru a reconstrui această cultură a memoriei. Știm cum sistemul sovietic a încercat - prin educație, prin tăcere impusă, prin frică - să înlocuiască memoria autentică cu una dirijată.

Lucrăm pentru a repara acea distrugere: în școlile noastre, în instituțiile publice, prin felul în care vorbim despre trecutul nostru. Pentru că am văzut, nemijlocit, cum Rusia folosește revizionismul istoric ca armă. Rescrie istoria înainte de a repeta crima.

De aceea, salut cu deplină convingere angajamentul Lituaniei ca evaluarea crimelor regimurilor totalitare și combaterea rescrierii istoriei să se numere printre prioritățile Președinției sale a Consiliului Uniunii Europene.

Dumneavoastră înțelegeți, așa cum înțelegem și noi, că agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei este însoțită de manipulare sistematică a informației și de revizionism istoric. Înțelegeți că impunitatea nu pune capăt conflictelor - ci provoacă altele noi.

Doamnelor și domnilor,

Invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina a început acum patru ani. Continuă și astăzi. Și vreau să spun ceva ce cred că trebuie spus clar:

Rusia nu câștigă. Dincolo de titlurile triumfaliste și de revendicările teritoriale se află un sistem aflat sub o presiune enormă. Economia Rusiei funcționează într-un regim de război pe care nu îl poate susține la nesfârșit. Armata sa a suferit pierderi pe o scară pe care Moscova încearcă cu disperare să o ascundă. Iar izolarea sa internațională, deși imperfectă, este reală.

Iar Ucraina - Ucraina nu doar supraviețuiește. Inovează. Pe câmpul de luptă, redefinește modul în care se poartă războaiele moderne, cu o ingeniozitate și un curaj care au uimit strategi militari din întreaga lume. În orașele sale, în instituțiile sale, prin oamenii săi, arată ceva și mai important: cum arată lupta pentru valori.

Pentru ideea că o națiune liberă are dreptul să-și decidă propriul viitor. În fiecare zi în care Ucraina ține linia frontului, ține Rusia departe de granițele noastre, de restul Europei - și merită tot sprijinul nostru.

Dar noi - comunitatea democrațiilor - avem o problemă. Problema de a comunica acest adevăr. Rusia a investit masiv în războiul cognitiv, inundând spațiile noastre informaționale cu îndoială, oboseală, false echivalențe. Mesajul lor nu este întotdeauna "Rusia are dreptate". Uneori este pur și simplu: "Nimic nu este clar. Toți sunt corupți. De ce ne-ar păsa?"

Trebuie să transmitem mesajul nostru mai bine - și să o spunem cu convingere. Reziliența Ucrainei este extraordinară. Sprijinul Europei, deși uneori lent, a fost consecvent. Sancțiunile au efect. Armele ajută. Mai este mult de făcut. Dar trebuie să ajutăm Ucraina să stea dreaptă și trebuie să facem ca invazia Rusiei să eșueze - nu doar pe câmpul de luptă, ci și în mințile cetățenilor din întreaga Europă.

Această bătălie pentru minți nu este doar despre Ucraina. Se poartă în fiecare dintre democrațiile noastre. Rusia nu vrea doar să câștige pe teren în Ucraina - vrea să câștige în parlamentele noastre, în redacțiile noastre, în scrutinele noastre.

Finanțează forțe politice care, odată ajunse la putere, vor demonta instituțiile democratice din interior… Construirea rezilienței împotriva acestui fenomen - educarea cetățenilor, protejarea integrității electorale, expunerea ingerințelor străine, apărarea democrațiilor - este un imperativ de securitate europeană.

Lituania a înțeles felul de a fi al Rusiei de zeci de ani. La fel și Moldova. Această claritate comună este exact ceea ce are nevoie Europa astăzi: o Uniune unită, puternică și onestă în privința amenințărilor cu care se confruntă. Pentru că, în fața unui imperiu agresiv, Europa trebuie să fie locul unde oamenii contează, unde suveranitatea este respectată și unde națiunile se apără reciproc.

Lituania a arătat ce înseamnă asta în practică - construindu-și propria apărare, contribuind la apărarea colectivă, investind cât este necesar. Acesta este modelul. Acesta este standardul la care Europa trebuie să se raporteze.

Onorată asistență,

Țara dumneavoastră a fost printre cele mai consecvente voci în sprijinul Ucrainei - la Vilnius, la Kyiv, la Bruxelles și peste Ocean. Nu ați ezitat. Iar Moldova vă este recunoscătoare, pentru că a sprijini Ucraina înseamnă a sprijini Moldova.

Moldova are o frontieră de 1.200 de kilometri cu Ucraina. Am văzut rachete care au încălcat spațiul nostru aerian. Am găsit drone iraniene Shahed în ogrăzile oamenilor și pe acoperișurile caselor.

Din februarie 2022, peste un milion de ucraineni au intrat în Moldova; aproximativ 100.000 au ales să rămână. Cetățenii noștri au ajutat fără ezitare, pentru că este corect și pentru că înțelegem că supraviețuirea Ucrainei merge mână în mână cu a noastră.

Dar războiul de lângă noi este doar o parte din ceea ce trăiește Moldova. Rusia duce de ani de zile un război hibrid împotriva noastră - finanțând partide de opoziție, folosind energia ca armă, orchestrând campanii de dezinformare, încercând să cumpere voturi și să creeze haos.

Noi am ripostat. Am câștigat un referendum pentru a ancora aderarea la UE în Constituția noastră. Am câștigat alegerile prezidențiale. Am câștigat alegerile parlamentare. Cetățenii noștri, în ciuda tuturor presiunilor, au ales Europa.

Am câștigat aceste bătălii. Dar nu voi pretinde că au fost ușoare - sau că nu vor mai veni altele. Cât timp poate să reziste o țară mică ca a mea, în afara UE, supusă unui atac hibrid activ, la hotarul unui război în plină desfășurare?

Răspunsul sincer este: nu la nesfârșit. De aceea aderarea Moldovei la UE nu este doar o chestiune de dezvoltare sau aspirație. Este o chestiune de securitate - a noastră și a Europei.

Acum 36 de ani, Lituania a făcut alegerea de a aparține familiei națiunilor libere ale Europei. A fost nevoie de ani de eforturi uriașe, de solidaritatea țărilor baltice vecine și de sprijinul ferm al partenerilor dumneavoastră nordici și europeni până când ați aderat la UE și NATO în 2004.

Și uitați-vă ce ați construit. Prosperitatea, libertățile, instituțiile. Lituania este astăzi una dintre cele mai dinamice economii din regiune - o țară care a trecut de la statutul de republică ocupată la cel de membru deplin al Europei într-o singură generație. Este o realizare a voinței politice, a efortului susținut și a solidarității europene. Este o sursă de inspirație pentru noi.

Și Moldova și-a făcut alegerea. În 2024, cetățenii noștri au votat într-un referendum - sub presiune rusească enormă, cu teama războiului, cu interferențe electorale fără precedent - și au spus da Europei. Majoritatea reală în sprijinul aderării la UE în Moldova este mai mare decât arată rezultatul; adversarii noștri au muncit din greu pentru a o reduce.

Dragi prieteni,

Moldova își face temele. Am eliminat dependența de gazul rusesc, trecând de la 100% la 0% în doar trei ani. Reformăm sistemul judiciar. Luptăm împotriva corupției. Aliniem fiecare domeniu al vieții publice la standardele UE. Rapoartele Comisiei Europene au recunoscut acest lucru. Ni se spune că suntem cel mai bun elev din clasă.

Și de aceea, iată apelul meu - rostit deschis, în acest Parlament, în această zi aniversară:

Nu cerem mai mult decât șansa pe care ați avut-o dumneavoastră. Nu cerem mai mult decât sprijinul pe care l-ați primit - inclusiv de la vecinii dumneavoastră nordici, care au fost alături de dumneavoastră când a contat. Poate că ați avut mai mult timp. Și erau timpuri de pace.

În acele zile noi nu am avut norocul să avem lideri care să ne arate drumul spre UE. Așa că recuperăm acum. Dar asta înseamnă să lucrăm în condiții de război, supuși destabilizării active, într-un moment în care lumea este mai instabilă ca oricând în ultimele decenii. Înseamnă să alergăm contra cronometru.

Moldova va fi mai sigură în interiorul Uniunii Europene. Iar UE va fi mai puternică cu Moldova în interiorul ei. O Moldovă democratică și stabilă ancorează o parte vitală din punct de vedere strategic a flancului estic al acestui continent. Frontiera noastră de 1.200 de kilometri cu Ucraina nu trebuie să fie o vulnerabilitate - în mâinile unui partener european de încredere, este un avantaj.

O Europă de Est stabilă și integrată nu înseamnă doar securitatea de astăzi; este fundamentul păcii de mâine. De aceea, extinderea Uniunii Europene nu poate aștepta. Într-o lume atât de instabilă, a lăsa națiunile democratice în zone gri este un risc pe care Europa nu și-l poate permite. Puterea Europei stă în unitatea ei - țări mici și mari, la est și la vest, împreună.

Și aici vocea Lituaniei are greutate. Lituania a fost unul dintre cei mai puternici susținători ai Moldovei. Simțim asta. Vă suntem recunoscători. Și contăm pe vocea dumneavoastră în continuare - la Bruxelles, în Consiliul European, în fiecare încăpere în care se discută viitorul nostru - pentru a menține procesul credibil, standardele ridicate și ușa deschisă pentru cei care și-au câștigat cu adevărat locul.

Stimați membri ai Parlamentului,

În mai 1990, parlamentul unei țări care nu era încă liberă s-a uitat la ceea ce ați făcut și a spus: vă vedem, vă suntem alături, libertatea voastră este legitimă.

Acum Moldova este cea care își caută locul în familia națiunilor europene libere - cu aceeași convingere, aceeași încăpățânare, același refuz de a accepta că locul nostru poate fi oriunde altundeva decât în Uniunea Europeană.

Ne-ați oferit un exemplu în 1990. Vă rog, ajutați-ne să îl urmăm acum.

Ačiū. Vă mulțumesc.