Ministry of Foreign Affairs and European Integration of the Republic of Moldova

04/08/2026 | Press release | Distributed by Public on 04/08/2026 08:17

Republica Moldova și Irlanda au semnat acordul privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere

8 aprilie 2026, Dublin - Astăzi, la Dublin, în contextul vizitei președintei Maia Sandu, a fost semnat Acordul dintre Republica Moldova și Irlanda privind recunoașterea reciprocă și preschimbarea permiselor de conducere.

În baza acestuia, cetățenii moldoveni stabiliți în Irlanda vor putea să își preschimbe permisele de conducere fără susținerea examenelor teoretice și practice, în conformitate cu prevederile documentului. De aceleași facilități vor beneficia și cetățenii irlandezi aflați pe teritoriul Republicii Moldova.

Din partea Republicii Moldova, acordul a fost semnat de ambasadoarea Republicii Moldova în Irlanda, Jana Costachi, iar din partea Irlandei - de ministrul de stat al departamentului de transport, Sean Canney și de reprezentanta Autorității pentru Siguranța Rutieră, Alison Coleman.

Semnarea acordului contribuie la facilitarea mobilității cetățenilor și la simplificarea procedurilor administrative.

Totodată, aceasta reflectă dinamica pozitivă a relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Irlanda.

Ministry of Foreign Affairs and European Integration of the Republic of Moldova published this content on April 08, 2026, and is solely responsible for the information contained herein. Distributed via Public Technologies (PUBT), unedited and unaltered, on April 08, 2026 at 14:18 UTC. If you believe the information included in the content is inaccurate or outdated and requires editing or removal, please contact us at [email protected]