09/26/2026 | Press release | Distributed by Public on 09/26/2026 01:04
26 septembrie 2026, New York - Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere la New York cu viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Emiratelor Arabe Unite, Șeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan.
Oficialii au trecut în revistă evoluțiile de pe agenda cooperării dintre Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite și prioritățile de colaborare pentru următoarea perioadă, cu accent pe dezvoltarea relațiilor economice și investiționale.
Vicepremierii au discutat principalele realizări obținute datorită eforturilor diplomatice dintre cele două țări: abolirea regimului de vize, intrat în vigoare în septembrie 2025, precum și recunoașterea reciprocă și conversia permiselor de conducere, în vigoare din luna martie a anului curent. Astfel, cetățenii ambelor state pot călători liber, fără a suporta costuri pentru obținerea vizelor. De asemenea, cetățenii moldoveni, cu statut de rezident pe teritoriul EAU, pot preschimba permisul de conducere de categoria B, fără necesitatea susținerii unor examene suplimentare.
Pe dimensiunea comercial-economică, discuțiile s-au axat pe pașii întreprinși în susținerea exporturilor prin definitivarea și pregătirea spre semnare a acordului de liber schimb (CEPA) și atragerea investițiilor din Emiratele Arabe Unite în Republica Moldova. Totodată, au fost analizate oportunitățile de cooperare în domeniul turismului și sectorului IT. În acest context, miniștrii au discutat despre organizarea primei runde de consultări politice între ministerele afacerilor externe, care urmează să se desfășoare la Abu Dhabi, în luna octombrie.
Cei doi omologi au salutat constituirea, la 30 aprilie 2026, a Grupului parlamentar de prietenie Republica Moldova - Emiratele Arabe Unite și importanța acestuia pentru fortificarea și facilitarea contactelor interparlamentare.
Mihai Popșoi și Abdullah bin Zayed Al Nahyan au făcut un schimb de opinii privind evoluțiile recente din Orientul Mijlociu, fiind subliniată necesitatea dialogului diplomatic pentru asigurarea stabilității regionale și a unei păci durabile. În contextul intensificării cooperării dintre Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite, șeful diplomației moldovenești l-a invitat pe omologul său emirian să efectueze o vizită la Chișinău.