09/24/2026 | Press release | Distributed by Public on 09/24/2026 03:12
O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat joi, 24 septembrie, în jurul orei 10.00, din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, pentru a executa o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni - Bruxelles - Liège - Otopeni.
Aeronava transportă un pacient cu arsuri în Belgia, pentru continuarea tratamentului la Spitalul Militar "Regina Astrid" din Bruxelles.
La retur, aeronava va repatria un pacient care a fost transferat la Liège, Belgia în data de 14 iulie 2026.
Misiunea se execută la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență.
Asistența și echipamentele medicale necesare pe timpul transportului sunt asigurate de o echipă formată din specialiști ai SMURD și personal medical al MApN.