Ministry of Foreign Affairs and European Integration of the Republic of Moldova

03/06/2026 | Press release | Distributed by Public on 03/06/2026 02:47

Ministrul Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu Președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev

6 martie 2026, Baku - Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu Președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, în cadrul primei sale vizite oficiale la Baku.

Discuțiile au vizat evoluția relațiilor moldo-azere și perspectivele de aprofundare a cooperării bilaterale în domenii precum economia, energia, cultura și turismul. Oficialul moldovean a remarcat rolul Azerbaidjanului în consolidarea securității energetice la nivel regional și european, în contextul evoluțiilor geopolitice actuale.

Șeful diplomației a reiterat sprijinul Republicii Moldova pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Azerbaidjan. Totodată, ministrul Mihai Popșoi a condamnat atacurile cu drone din 5 martie asupra Republicii Autonome Nahicevan, care au vizat obiective civile și au provocat rănirea a doi civili.

"Republica Moldova își exprimă solidaritatea cu Azerbaidjanul, astfel de acțiuni sunt inacceptabile și contravin dreptului internațional", a spus Mihai Popsoi.

Oficialii au reconfirmat interesul pentru consolidarea dialogului politic și valorificarea potențialului de cooperare dintre Republica Moldova și Republica Azerbaidjan.

Ministry of Foreign Affairs and European Integration of the Republic of Moldova published this content on March 06, 2026, and is solely responsible for the information contained herein. Distributed via Public Technologies (PUBT), unedited and unaltered, on March 06, 2026 at 08:47 UTC. If you believe the information included in the content is inaccurate or outdated and requires editing or removal, please contact us at [email protected]