Ministry of Foreign Affairs and European Integration of the Republic of Moldova

04/21/2026 | Press release | Distributed by Public on 04/21/2026 03:36

Întrevederea viceprim-ministrului Mihai Popșoi cu președinta Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Petra Bayr

21 aprilie 2026, Strasbourg - Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu președinta Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Petra Bayr.

În discuții, au fost abordate evoluțiile recente din cadrul Consiliului Europei, fiind reconfirmat nivelul înalt al cooperării dintre Republica Moldova și organizație. Oficialii au evidențiat contribuția esențială a Consiliului Europei, pe parcursul ultimelor trei decenii, la consolidarea instituțiilor democratice, promovarea statului de drept și protejarea drepturilor omului în Republica Moldova.

Un subiect important al agendei l-a constituit exercitarea de către Republica Moldova a Președinției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, apreciată drept un moment de referință pentru fortificarea democrației și sporirea rezilienței democratice în contextul actual regional. În acest sens, a fost accentuată importanța organizării, la Chișinău, a reuniunii Comitetului de Miniștri, eveniment care va reuni miniștrii afacerilor externe ai celor 46 de state membre.

Președinta APCE a salutat reziliența Republicii Moldova în combaterea eficientă a dezinformării și manipulării informației. În acest sens, Petra Bayr a menționat că țara noastră reprezintă un exemplu pentru alte state, care ar putea prelua bunele practici dezvoltate în acest domeniu. Totodată, a fost reafirmată menținerea și aprofundarea parteneriatului durabil cu Republica Moldova, inclusiv prin intermediul Adunării Parlamentare. Oficialul și-a exprimat sprijinul pentru finalizarea cu succes a mandatului Republicii Moldova la Președinția Comitetului de Miniștri, precum și relevanța acestuia pentru promovarea valorilor democratice la nivel european.

Cu această ocazie, viceprim-ministrul Mihai Popșoi a semnat un mesaj în "Cartea de Aur" a Președintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, prin care a subliniat rolul APCE pentru fortificarea democrației în contextul evoluțiilor geopolitice actuale.

Ministry of Foreign Affairs and European Integration of the Republic of Moldova published this content on April 21, 2026, and is solely responsible for the information contained herein. Distributed via Public Technologies (PUBT), unedited and unaltered, on April 21, 2026 at 09:37 UTC. If you believe the information included in the content is inaccurate or outdated and requires editing or removal, please contact us at [email protected]