01/14/2026 | Press release | Distributed by Public on 01/14/2026 13:02
La sediul Ministerului Apărării Naționale a avut loc, astăzi, 14 ianuarie, o reuniune de lucru între reprezentanți ai Statului Major al Apărării și ai Secretariatului Procesului Anual de Analiză Coordonată a Apărării (CARD), format asigurat de Agenția Europeană de Apărare și Statul Major Militar al Uniunii Europene.
Reuniunea a avut ca obiectiv principal consolidarea cooperării la nivel european în domeniul dezvoltării de capabilități militare. Delegația Statului Major al Apărării a fost condusă de general-maior Dacian-Tiberiu Șerban, șeful Direcției Planificare Strategică, iar delegația Secretariatului CARD de general-locotenent Stefano Conti, directorul Direcției capabilități, armamente și planificare din cadrul EDA.
În cadrul reuniunii au fost discutate aspecte privind perspectiva României în domeniul planificării apărării și al cooperării europene pentru dezvoltarea de capabilități militare. Accentul a fost pus pe identificarea oportunităților de cooperare la nivelul Uniunii Europene, inclusiv prin valorificarea instrumentelor existente în aria dezvoltării de capabilități.
De asemenea, au fost abordate modalități de consolidare a implicării industriei naționale de apărare în proiectele și programele europene, precum și eforturile depuse până în prezent pentru facilitarea participării la activități de cercetare și inovare tehnologică desfășurate în context european.
Activitatea s-a desfășurat în cadrul noului ciclu CARD 2025-2026 și face parte din seria de dialoguri bilaterale pe care Secretariatul CARD le derulează cu statele membre ale Uniunii Europene, în vederea identificării oportunităților comune de cooperare pentru dezvoltarea capabilităților militare la nivel european.
La finalul ciclului CARD, pe baza informațiilor furnizate de statele membre și analizate în format agregat, miniștrii apărării din Uniunea Europeană vor fi invitați să adopte Raportul CARD, care va include concluzii și recomandări privind cooperarea în sfera apărării europene.