09/18/2025 | Press release | Distributed by Public on 09/17/2025 22:33
Nr. 243 18.09.2025
O aeronavă militară C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a executat o misiune de evacuare medicală, miercuri, 17 septembrie, din Israel, a 10 pacienți pediatrici și 28 de aparținători, cetățeni palestinieni.
Misiunea de transport aerian a fost solicitată de către Departamentul pentru Situații de Urgență, ca urmare a unei cereri formulate de Centrul European de Coordonare a Răspunsului la Situații de Urgență, prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, în contextul deteriorării situației de securitate din Fâșia Gaza.
Echipa medicală care a însoțit persoanele evacuate pe timpul zborului către Otopeni a fost formată din personal medical asigurat de DSU și Ministerul Apărării Naționale.