09/10/2025 | Press release | Distributed by Public on 09/10/2025 06:47
10 septembrie 2025, Chișinău - Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Carolina Perebinos, a prezidat ședința comună a secretarilor generali din cadrul Guvernului Republicii Estonia și omologii moldoveni, desfășurată la Chișinău în contextul vizitei delegației guvernamentale estone.
Discuțiile au vizat domenii prioritare de cooperare, cum ar fi: afaceri externe, dezvoltare economică, afaceri interne, reziliență energetică, finanțe publice, agricultură, mediu și cultură. Un accent deosebit a fost pus pe integrarea europeană a Republicii Moldova, cu sprijinul Estoniei în procesul de aliniere la standardele Uniunii Europene.
Secretarul de stat Carolina Perebinos a subliniat importanța dialogului interinstituțional bilateral și a schimbului de experiență între cele două state:
"Republica Moldova apreciază în mod special sprijinul Estoniei pentru parcursul nostru european. Experiența estonă în guvernanță digitală, reziliență energetică și reforma administrației publice reprezintă o sursă valoroasă de inspirație pentru țara noastră."
La rândul său, secretarul de stat al Guvernului Estoniei a reafirmat angajamentul ferm pentru susținerea Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, exprimând disponibilitatea de a împărtăși bune practici și de a dezvolta proiecte comune în domenii de interes reciproc.
Din partea Republicii Moldova au participat secretari de stat și reprezentanți ai Ministerelor Afacerilor Externe, Dezvoltării Economice și Digitalizării, Energiei, Afacerilor Interne, Finanțelor, Agriculturii și Industriei Alimentare, Mediului, Culturii, precum și ai Biroului pentru Integrarea Europeană.
Evenimentul a oferit un cadru propice pentru consolidarea cooperării bilaterale și identificarea de noi oportunități de cooperare în sprijinul obiectivului strategic al Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană.